cum aș sta atîrnat de copac într-o funie
stau atîrnat de poezie
cum am zis deja, prizonier în bucurie

cînd te dor pe tine picioarele mă dor și pe mine
pesemne că e de la vreme sau poate de la timpuri
meteosensibili dar orbi ca șoarecii care
se uită pe capetele aceleiași țevi și nu se văd

că eu mă uit marți, tu joi și iubirea sîmbătă
așa că mă bate vintul și mă clatin ca o frunză gata să cadă
cum se aștern frunzele toamna să-ți sărute picioarele

stau în poezie ca villon aproape de ghilotină
dar eu mi-am pierdut capul pentru tine

stau in poezie ca diogene în butoi
așa complicată e dragostea asta, nu știu dacă
îl umplu sau il golesc