privesc îngândurată cum cad frunzele din ram,
nostalgia neagră mă ține la geam,
arborii sunt triști nu spun nici un cuvânt,
dar parcă se lasă mângâiați de vânt.

aș asculta romanța iubirii târzie,
se apropie seara cu fiori de poezie,
dar frunzele suspină, gem în cădere,
își iau de la viață la revedere.

urgia toamnei trece și prin mine,
mă desfrunzește de gânduri senine,
mă înduioșează arborii golași,
acum și codri îmi par nevoiași.

aș vrea să îi ajut cumva, oricum,
energii din mine le trimit acum.