acolo unde nu e somnul
din spatele umbrei privesc colţii nepiliţi ai iubirii
spre tine reinventându-mă în clipa aceea
de vărsare a oaselor,
tăcerile mi s-au pătat de fructul ochilor tăi

palmele mele strigau întomnate
atins-am preludiul frunzei juvenile
cu jumătatea dinspre tine a cuvântului
prin oasele spuselor spaimele întrebării
se preling ca o ceară în noi,
şoareci scurtând zilele cărţii
a te lectura reţine clipele
frunţile ni se topesc pe după noi înşine,
paşii transpiră căutarea

ştiu, portretul acestei litere nu izbuteşte
sunt veşted
cu un dinte de mestecat măruntaie de stihuri
atârnând de o secundă
ţinerea lacrimilor tale mi-a învrăjbit toate culorile
cerul s-a subţiat pe atât
că nici un curcubeu nu mai trece
doar ochii tăi încolţiţi în privirea-mi
privesc din spatele ochilor mei
curgerea lumii