s-a spart un ochi de cer
și-n cioburi de brumă s-a împrăștiat
peste umblătura pașilor mărunți
tu, călător,
te sprijini de norul ce-atârnă vertical
între izvorul de sus și piatra de jos
și asculți
dezacordul crengilor pustii izbite de vânt

privește

stă vița urcătoare precum un ștreang,
sătul de prea multă moarte,
prins de-o frunză topită peste noapte,
ce-ar vrea să plângă,
dar nu mai știe

ai pune straiele de ieri,
timpul să-l dai înapoi,
să mai fie o dată verde,
dar timpul nu se măsoară în ceasuri,
nici zile, ori anotimpuri

se măsoară în clipele care trec
de la un gând la altul