atît timp cît nu ne iubim, punem delikat pe rană
nu mai punem sare că poate e mai bine,
înșelăm legea lui arhimede cu greutatea imaginii noastre
din oglindă.

a venit toamna, se îngălbenesc și frunzele tatuate sub piele
cele ascunse în cărți la poezia preferată,
a venit toamna și ne ascundem inimile de ea
și umbrele nu mai fac umbre cum se întîmpla în amzei sau pe undeva

saturn și-a luat cîine pe jupiter și îl plimbă pe inelele lui
eu am două pisici pe care le-aș mîngîia cu rimelul tău
dar sunt singur cu alcoolurile lui apollinaire și mă transform ca în kafka
în umbra lipsei noastre

inima nu mai bate, doar tremură pentru tine
nici suflet nu mai am, e o peșteră în care sunt lilieci înghețați care cad
unul cîte unul și degetele îmi cad la fel fără să te pot mîngîia
că dragostea e cel mai mare mafiot, e yakuza adevărului dacă minți

dacă spun că azi e marți, dintr-o dată mint, pentru că iubirea începe
din ziua iubirii și ea e mereu, întotdeauna, nu e un calendar pentru ea
are și ciocolata ciocolata ei așa cum pot avea și eu un pardesiu
pe care să-l împrumut iubirii mele invizibile să o pot vedea