m-am regăsit femeia plină de iubire,
visătoare, optimistă, ca altădată,
sfinte lumini îmi zâmbesc în privire
și îmi hrănesc ființa înfometată.

inima mea iartă( că rana-i vindecată)
vicleana năpastă ce îmi dă târcoale,
toamna m-a hărăzit cu dreaptă judecată,
să nu o mai las să îmi stea în cale.

mă scutur de suspine ca arborii de frunze,
ca de vechi tipare de prejudecăți,
toamna îmi țese-n suflet aurite pânze,
mă ține departe de pustietăți.

zeița înțelepciunii, toamna este,
mă așază în lumină într-o magică poveste.