iubito, vai!, e iad în minţi când plouă
ne udă focul cel de grea tristeţe
de demoni vin tenebre să ne-nveţe
în pieptul nostru dracii ies din ouă.

ne curg în matca ridului pe feţe
licori de la izvor de văzuri două
în estuar cu vorbe ne cad nouă
ca strigătul cu zeamă să-l răsfeţe.

ţipăm în mult infern de lăcrimare
că ne-amintim al florii ţintirim
grădina toamnei de pustie doare.

şi de deşert lăuntric suferim
cu moartea neplătită-n buzunare
e-n cugetarea apei raclei mim.