DURERE
Păduri de mâini se unduie în zbatere de valuri
Vetrind lumina pură cu palmele spre soare,
Au ridicat zăgazuri și mării i-au pus maluri,
Dar apa n-are spume, credința nu le doare.

În adâncimea mică scobesc între nisipuri
Și verdele îl strică într-o culoare neagră,
Cu care se astupă destrăbălate chipuri,
Pervers schimonosite în scâncet de podagră.

Toți suferă din spirit și din umanitate,
Din zbatere de viață fac tremur nefiresc,
Se-adună în gorgane credințe lepădate,
Drept strâmbă temelie palatului ceresc.

Tremurătoare rame din brațe-aliniate,
Vîslesc barcazul lumii spre filistine zări,
De monstruoase minți din vreme programate.
Uitate sunt Luntrașul și vechile cărări...