dacă se va întuneca mai pe seară, sper să ți se vadă licuricii de la cota

minus 2544 și tuberculii spărgând șapele abandonate din parcul național dedicat

cultului personalității tale, capricioasă, fâsâită, greu analizabilă, un deliciu pentru

bărbatul care s-ar cutremura împreună cu tine fix câteva secunde, suficient

ca să te descompună și să te recompună la loc precum sticla colorată din caleidoscop,

omul-dagherotip, omul-spoiler, amortizorul șocurilor tale, victima benevolă, gata să îți

ofere a doua șansă fără să îți ceară în schimb nici măcar un joint cu tămâie de aluniș, sau

o reconstituire pe aeroportul metropolitan de lângă burbank unde am fi fost

aduși pe ploaie, în mașini separate, negre, cu geamuri vitrate, jamais vu jamais connu

ca să nu ne purtăm ghinion. dacă se va întuneca mai pe seară mi-aș dori să

îmi dai asigurări că vom rămâne prieteni sub un felinar cu leduri,

nu în lumina rece de neon.