SINGURA STEA
Pe bolta neagră, rece, ascunsă după nouri,
Luminile și luna dorm toate-n vreun fiord.
Doar steaua lucitoare din carul cu doi bouri,
Se-ncumetă să urce, din sud spre polul nord.

Sunt clipe de magie în fiecare an,
Când omenirea toată aleargă în neștire,
Socoate avantaje și banul peste ban,
Uitând despre venire și darul de iubire.

Nădejdile pierdute gonesc la rândul lor,
Smerit cer izbăvire și-o nouă sănătate,
Speranțe nou născute își cată viitor,
Își cer și ele șanse, măcar pe jumătate.

La steaua veșnic sfântă înalță rugăciuni,
Smerenie s-apară după apusul roșu,
Adu smirnă și aur, tămâie și tăciuni,
Și lasă dimineții surpriza de la moșu’.