Să știi ca eu încă te mai am PICU-n telefon,
Și mă gândesc la tine în timp ce atât de greu adorm.
Și poza noastră-i încă la mine pe birou ,
Și încă ți simt al tău parfum pe al meu alb sacou.

Când noaptea vine atât de repede și iute,
Eu răsfoiesc încet paginile cărții mute,
Ce ieri îmi povesteau duios si cald de tine,
Iar azi eu nu mă mai cunosc deloc pe mine.

Și mă uit atât de simplu și rapid la pozele de ieri făcute-n grabă ,
Și mă gândesc la inima ce-odată mi-era asemena-i o nalbă.
O floare,o seară și-un sărut intens mai vreau,
Și sa mă uit la acel tablou,în care ei pozau.

Eram atât de fericită și rănită în același timp,
Și iată,astăzi a mai trecut un anotimp.
Si chiar am pus în noi doar lacrimi și-amăgire?
Deloc deloc nu ne venim în fire.

De ce nu plângi și nu mă cauți,oare?
Atât de rea și fioroasă ți se pare?
A mea inimă ce astăzi și ar dori să zboare,
Să fugă și să vadă a ta lume,ce ieri era doar o scăpare.

Mai vreau să-ți amintești de mine-un pic,
Și să mă lași de jos încet să mă ridic.
Să-mi etalez a mea frumusețe orbitoare,
Ce pentru tine astăzi nu mai este acea vesnica preocupare.

Și noaptea cea dintâi a noastră,
O vei arunca oare pe a ta fereastră?
Mă vei lăsa să zac în al orgoliului infern,
În fața căruia eu astăzi iubirea o aștern.

Te mai gândești oare la ai mei ochi strălucitori,
Ce ieri parcă ți se păreau atât de iubitori?
Te mai gândești tu,oare,la al meu păr stăruitor,
Pentru care astăzi ai un alt-nlocuitor?

Mai ai tu oare acea poză sau maret tablou cu noi,
Pentru care de ieri noi am pornit acest război?
Mai ai tu oare acea simplă cană,
Pentru care a mea amintire a rămas asa orfană?

Mă mai știi tu oare cine sunt?
Mai știi când mă priveai prelung?
Mai știi cine te-a iubit atât de tare?
Și pentru cine eu sunt biruitoare?

Mai vrei să-ți amintești de mine?
Să-mi mai auzi măcar o dată vocea?
Sau vrei să-ți mai fiu măcar o doză de acele vitamine?
Sau m-ai transformat deja în niște antivitamine?