sunt convins că toată lumea știe cum arată
un cui ruginit.
și mi-e foarte ușor să cred că toată lumea a ținut
unul în palmă și l-a privit ca pe o relicvă.
și probabil mulți s-au întrebat ce-ai putea face
cu un cui ruginit.

eu m-am gîndit
că pînă la urmă și cuiul ruginit s-ar putea
întreba ce poți face
cu un om.

nimic nu e pierdut și cred că într-o zi o să-ți pot face
inima mică, mică de tot.
să bată mai repede
de o mie de ori
de mai multe mii de ori mai repede
chiar și atunci cînd treci pe lîngă mine pe stradă
și nu mă observi.

pot să-mi imaginez o zi
în care omenirea va umbla goală pe străzi
noi ne vom întîlni într-o cafenea
unde
în loc să comentăm
despre sexurile celorlalți
vom vorbi despre cărți filme și locuri nemaivăzute
și vom rîde.

cîndva o să găsești și tu
un cui ruginit.
o să-l privești cu atenție ca și cum ai fi descoperit
ultima rămășiță a unei civilizații dispărute și
nu vei ști
cîtă vreme l-am purtat
în inimă.

dacă va fi să ne întîlnim
să ai la tine un chibrit
eu voi aduce un cui
vom strînge crengi uscate și vom face păpuși de fum
prin care vom vedea
stelele clipind cîteva
minute.

într-o lume dură
într-o lume de oțel titaniu și aluminiu ne vom iubi
ca două cuie ruginii.