„...precum sunt lucruri viețuite despre care ne întrebăm dacă n-au fost vis”

mă înhăitasem și eu cu inventatorul wc-ului din tren și cu teoreticianul

țigării de după, sub nori siclam strigam nălucă la fata morgana

cu extinctor în spate care alerga pompieristic de la un job la

altul pentru a-și întreține în totalitate pasiunea pentru baloanele de săpun.

beam în aer liber pășunați de zebre, opream autobuze pe care

le făceam curve bete, viața era aproape frumoasă fermentată și insuportabilă

trezită. acolo unde scria A NU SE HRĂNI PĂSĂRILE răspândeam grâușor,

sămănătorism în stare pură. pe urmă făceam pariu care dintre noi va primi

transplantul și care va crăpa primul sub linie, al treilea purta mereu

cordeluță cu urechi

de mickey mouse, ca să îl sară moartea, în ciuda ochilor săi

albaștri. el nu se punea. iar duminică ieșeam la șosea să o vedem pe

marga barbu și pe conu jenică plimbându-și canișul cu

abces. viața ar fi putut fi frumoasă cu vreo două gadgeturi care să

ne scape de neprevăzut. și pe urmă eu mă făceam domn de oraș,

iar ei mai adăstau puțin după care se urcau în

următorul tren cu vagon-restaurant.