toți îngerii au coborât
acrobatic
pe sfori dese legănate
și nici acum nu-și sfârșesc dansul

fac ochii mari
parcă ar fi lebedele lui ceaikovski
cu gâturile împletite în tăcere

coboară
când lin când frenetic
schimbând uneori sforile
într-un balans uimitor

de la înălțimea unui copac
pământul își pierde coloratura
înger lângă înger

toarnă divinul peste acest cenușiu
toarnă varul copilăriei

nu se opresc din cădere
se fac tot mai impunători
niște stele cu șapte colțuri
câte zile de iubit

o alee albă fără păcate
mă tem să o privesc

totuși

deschid fereastra
întind mâna să prind câțiva

îngerii mei se topesc
am palma umedă de iubire