Dorul meu se dizolvã
în cerneala privirii tale.
Nici nu bãnuieşti
cã în vene
nu mai e sângele tãu,
ci eu cu inepuizabilul meu dor!
Åži,
oricât mã topesc,
rãmâne mereu,
din aripile mele,
o panã ce
închipuie un poem
pe care nu reuşesc sã-l termin nicicând.
Tu nu mai eÅŸti tu,
eÅŸti poemul
pe care-l strângi
inconÅŸtient
între pleoape!