În inima mea este un drum, dar seamănă cu un fel de cufăr
În acel cufăr, nu e mult aur, este doar bronz amestecat cu imaginea ta
În care, eu sufăr
E ca un (imens) nufăr
Din care nu iese o portocală, în acest Ajun
Până de Crăciun.
E bun, un Crăciun bun.
Ca și cum zambile mi-ar ieși fin, fin, din spate, și nu fidea
Pentru toți copiii care m-au visat drept mamă, drept mireasă, drept un iglu
Pântecele meu strigă în ebraică
Ca un tigru
Mă gândesc la Fecioara Maria
Pentru că eram și eu o samaiteancă, nu o drăgaică
Aveam ia, pe sub cojocul înnădit, cu o prinzătură de pe dedesubt, cu o gaică
Aveam dreptul meu la Sânziene, îmi căutam soțul și eram și cea care primește pe cap parfumul, și nu, prea trist, pohoțul...
Se făcuse întuneric, pe stradă...
Pe coș
Numai fumul, ispirat, expirat, un fel de fir de argint care mă strigă din urmă
Copiii mei cei mai frumoși...
În vârful nasului meu se masturba o baladă rece
Cu un glas de babă, ce bleastămă
Și în loc de plecarea religiilor era o copilă desculță care se străduia mult să se vadă
Cine ești?
”Câmpioara...”
Eram doar un fir de iarbă
Sub vraja de gaiță, și era o sicaiță
Trăgeau Femeile-Apei, întruna, în bărci, cu o sicaiță, lăsați, naibii, undițele!
Pe o laviță, împreună cu o raniță, îmi strângea viitorul, pe tot, într-o plasă de cumpărături
Mi prinsesem, de ea, și nu o lăsam, reîntoarsă
Pucioasă...
”Câmpioara...” Cu lacrimi îmi plânge, de fapt, mioara
”După ea...”
Pentru că nu am cunoscut de ce poartă se atinsese Duhul sfânt să o apere
Ieșisem, din exod, printr-o pandemie răscumpărătoare, cu omul, cu copiii, și acum toată lumea este bine
Și soarele prisese, luna prinsese să scapere
Luna să se dapere, iute, iute
Copiii au fost protejați
Data aceasta,
E karmic
Și soarele prisese, luna prinseseră să scapere uniform și stabil
Oamenii au prins să se apere,
Copiii au mers la școală, însă numai în pielea goală și goi, supuși atingerilor, mov, covid
Nu au pățit nimic, nimeni nu a pățit nimic dacă a mers la școală
Lumea e un mare carusel prins, în vid
A fost dur
Igitur
Nimeni nu s-a mai plâns că Egiptul și-a luat tribut, din plâns crud și, protejat, istoria nu se mai repetă
Dumnezeu nu a fost la Exod, ci o pandemie am cojoace-n băltoace și un gând care mă strânge de ie
De fapt numai mistificare, în corijați
Nu se mai repetă
Eu sunt sigură că, la Exod, nu au murit copii, ci numai
Puținul meu plâns

Găsit, într-o eprubetă.