amândoi îmbătrâniți
cu pustiurile redeșteptate în noi
spre vârful visului înaintăm
chiar poticnindu-ne de prima treaptă
adâncurile obosite străbatem
(acolo altcândva

sufletele noastre se purificau)

ard în noi pustiurile
ne oprim la porțile marelui tot

în grija lui ne lăsăm

din vechime o lumină răzbate
își caută reprezentarea
redeșteptat e gândul
idealul purificat

trecem pe lângă

marele clopot al visului
îl atingem ușor

de-acum știm să nu mai căutăm

printre rămășițele

ideii nereprezentate
mult mai senină
va transpărea din adânc o alta