încă am în casă vâsc și-o ramură de brad
îmi oxigenez singurătatea
deschid ferestrele inspir chem turturele
presar grâne de-a lungul pervazului
ele vin șuierând aerul temătoare prietene cenușii
dar nu haina contează
mă înțeleg mai bine decât cu vecinii care
au mereu de spart sticle mereu de țipat până
mi se zguduie inima cu prieteniile mele cu tot
citesc despre toate greșelile care se pot face
mai am destule ce să zic
în muțenia asta câte aș putea rata câte aș putea îndrăzni
câte m-ar scoate de pe traiectoria unui carusel sentimental fără oprire
citesc și fiecare personaj îmi intră în piele
ca un cuțit cu care altoiești merii