erai

(pe-atunci, desigur)

o gazelă.

te fluierau,

de-acolo,

de pe schelă,

adăugau

și alte „dulci"

cuvinte,

ca niște

bădărani

fără de minte.

doar eu

tăceam chitic,

înamorat

de mersul tău

prea demn,

prea controlat,

de unduiri

și alte

stratageme

(le-aș înșira:

s-ar strânge

multe gheme!).

pe-aleea largă

(hai să-i zicem

strasse!),

doar eu

stăteam pierdut,

de lemn-tănase.

ce tristă-i

viața de pe

șantier!

dacă nu ai

tupeu,

rămâi stingher.

o, șantier

al tinereții

mele,

pe care

se plimbau

multe gazele!

o, cască

de protecție

albastră,

ce ai vegheat

securitatea

noastră!

și-acum îmi pare

c-aș fi sus,

pe schele,

și strâng șurubu-n

versuri

mai rebele.