sufăr de hazard ocupațional
riscurile nu sunt de natură fizică
în cazul meu sănătatea mentală e pusă în pericol
am mereu senzația că dispar fără urmă
ca un avion de pe radar
sau ca un om despre care nu știe nimeni nimic
de parcă nu s-ar fi născut niciodată

mai straniu e faptul că lumea îmi apare
în diferite zone de pe creier și pare filmată din unghiuri diferite
ca de o uriașă echipă de filmare
nici măcar nu mai văd lumea prin ochii mei
o văd prin ochii altor oameni
și odată cu ceea ce văd încep să simt durerile lor
traumele coșmarurile
pînă devin un inițiat în dezastre

cel mai crunt e că sunt dezmembrat de mine însumi
și trăiesc prin suferințele celorlalți
iar asta e de fapt problema mea
sunt un om dispărut în mulțime care nu mai știe cine este
un om care nu-și regăsește propriile dureri

nu mai știu dacă tot ce-mi amintesc despre mine este al meu
dacă tot ce visez îmi aparține
dacă tot ce-mi doresc sunt exact dorințele mele
uneori simt că am o pasăre mică albastră închisă în piept
și nu o las să zboare nu vreau s-o vadă nimeni

alteori simt un gol imens un vid cît întreg universul
de parcă pasărea mică albastră
n-a fost niciodată acolo