Lazăr 10.03.2024/23.10-23.53

Mi-e foame de mine, mi-e sete în mine,
De acel ce fără tine,
Cu Unul viața-și împarte,
Nepierdut în stupide partide.
Mi-e dor de Acela, ce-mi spune:
,,Ia-ți patul și umblă!”
Și zâmbește...
Gândul mi se pierde spre tărie.
Adevărat, El este Cel ce este și-o să rămână,
Dând tuturor fericiri,
Chiar și celor ce altuia se-nchină.
Căci Noaptea senină le e tuturor mumă,
Iar ziua, Cerul , tuturora le e viu in tării,
Și știe el, omul, că Acesta-i e Tată,
Iar El e tot mereu darnic cu cei creați,
Și cu viață insuflați.
Adoarme mintea, sufletul umblă,
Departe, pe căi neștiute, nebănuite, neaflate,
Unirea se-ntâmplă, dar nimeni nu știe,
Afară de-Acela ce suflete dă – mai dă unul,
Unirea să fie deplină – veac nou se ivește.
Steaua ce-acum strălucește o inimă nouă vestește.
Libertatea e mereu în nașterea renaștere,
Altfel nimic n-are rost, oricare ar fi ordinea aparentă.
Ordinea,Rhta, spune ca omul e mijlocul ei in creația Sa;
Ordinea, păstrătoare de chezășie, zice ea: –Vei fi Unul,
Când n-oi mai avea dorință, când sufletul ți-o fi plin de golul
Potirului uitat...Vei fi!”
Pe-o buză de lamă arunc totul – sunt gol de gânduri și gol de dorință,
Fantastic, sufletul urcă...și totul se-ntâmplă – Sunt!