În crâng, cornul de pe tâmplă
Împunge coasta luminii din cer
Și se îndoaie de-a lungul privirii.

Înflorit, își încoronează cu raze
Golul din care se aneantizează.

Atins de buza pietrei, toacă
Risipind sunete imaginare
Peste margini ceruite cu răsărit.

Zvâcniri îi cresc izvorând
Chemări a desfătare.

În crâng, cornul lovește
În trunchiul luminii
Și își întinde umbra în zare.