cînd înflorește cerul nopții
și bem o sticlă de vin în doi
vorbim o limbă încă nevorbită
și pictăm cu apă

pe apă, cer pe cer, muntele oglindit
în prăpastie, căderea mea în tine
fără dureri, fără regrete
ca o floare a cărei înflorire și culoare
rămăne cîteva clipe în aer, apoi de pe un nor

plouă cu litere și nu pot forma
bălți, nu ne întîlnim în oglinzi
și cînd înflorește floarea ta
pe tulpina mea iar venus
își face de cap cu universul

strigă o dată cum ai face copii din sunete
apoi trage țipătul în tine
să pui și un pic de moarte în lume
cînd ne atingem petală cu petală.