cîntec de adormit fiara

uneori cred că simți greutatea lucrurilor care nu se pot vedea
dar le car cu mine, frică, nevoie, durere, și mai presus de ele, dorința
dorința în acalmia lucrurilor unde te pot vedea goală,
nu doar fără haine sau fără măști, goală, cum aș scruta o vale și aș ști
fiecare fir de iarbă, fiecare pom, fiecare cărare și fiecare animal
ca un scanner care nu doar vede ci simte tot din tine, o claritate

simți greutatea dar și importanța lucrurilor acumulate
simți cum fiecare lucru se transformă în cascadă și în fiecare moment
ai lumea în cap, mă ai pe mine în cap, ai problemele mele
ai toate răzvrătirile lumii de parcă existența ta se contopește cu a mea
și nu mai există dezlegare și treci prin momentul în care vezi două viitoruri
și nu mai știi dacă sunt două sau a rămas doar unul care ne leagă

primul sărut e vindecător, tămăduitor ca un inorog sau alt animal magic
e sărutul care ca un vînt iscat din senin urcă frunzele căzute în copaci
urcă fructele putrede și căzute la loc pe ramuri, urcă mințile decăzute
creierele abandonate, planurile neîmplinite acolo unde fiecăruia îi e locul
e momentul acum să culegi inimă proaspătă de om și să muști din ea
pînă zeama ei fierbinte ca o sobă te încălzește, ca un soare, ca o supernovă

ești dorință, nici nu știi a cui piele crapă asemenea cojii de pîine coaptă
sub mîna flămîndului, uneori vorbesc noaptea în somn pînă mi se usucă limba
la fel ca iarba, sînii tăi apar în prima icoană la care vreau să mă rog
și nici nu mi se pare blasfemic, oricum ești atît de frumoasă
încît și turlele bisericilor se întorc după tine și e zarvă în cimitirul acela de pe deal
știi tu care, apoi se face liniște, îmi primești fiara în pat și o adormi.