moii copaci prin care lasă vîntul rană
erau retezați azi pe obcina mică în drumul taberei
livram o reîncarnare pentru un drogat pentru care linia dreaptă e albă
preparată cu mișcări leneșe de card

luna arăta obosită, nu avea putere printre copaci
mă trecea o pișare și mereu cînd țin mîna pe penis
mă găndesc la tine cum te-aș atinge, s-a terminat serialul
rabbit hole cu kiefer și mă uit la moaca ta

și e exact cum te-aș atinge
cum te-aș îmbrățișa cu un vis în care inventăm altă dragoste
cum aș sculpta în stele să îți văd nuditatea pe cer și apoi să o umplu
uneori e trist că nu ești aici să îți dau o gură din cafeaua mea

alteori e o bucurie, mai bine nu azi cînd sunt ca un cîine învins
și drumul meu e crematoriul, azi cînd îmi pot scoate un os din trup
fără durere, mă doare lipsa ta mai tare, mă doare
că miros a flori și a tine și nu te-am atins

mai dați-mi vin, există dureri mai mari decît durerile
spune pessoa, eu vreau o noapte cu tine cît secolul XX și următorul
vreau să dorm pe buzele tale cum aș avea două guri
și te-aș săruta pînă pessoa ar spune că liniștea a rătăcit lîngă el, mint acum

n-a spus, sunt un pom înflorit iarna, ca atunci cînd au dat florile-n cireș
că ardeau sondele de las mădulari
și mă trezesc dimineața alvaro de campos
implicat în mecanica dezastrelor

muncesc mereu de dragul oboselii, iar îl citez pe maestru
să îmi ia mințile disperarea că nu am un leu să îți ofer o înghețată
să îmi ia mințile să mă îmbolnăvească, să spun, băga-mi-aș
sincer și fără talent că sunt un convalescent al momentului

mok, fac o mulțime de kilometri zilnic, practic într-o noapte
pot îngheța lîngă numărul de telefon de la poarta ta
dimineața fac duș în fricile tale și sunt sloi
nu te preocupa, suntem doar noi, amîndoi

de ce nu avem toți o indie a noastră, de ce nu avem în noi un loc
în care să mergem cu omul iubit și să ne apucăm de iubit
mă topesc în flacăra de sudură în care sedus
eram picat în ochii tăi, acum subtitrat de speranțe m-am dus.


strîng în mine uși prin care pot ieși să visez, strîng ferestre
prin care mă pot arunca
mereu spre tine, numai spre tine, strîng în mine o stradă
înfundată, ca un vagin fără întoarcere, strîng în mine ce trăiește

în toate ospiciile și în secțiile de poliție au chipul meu
și eu stau ochi în ochi cu o broască și probabil au dreptate ospiciile
nici nu vrea să sara din palmă, lumea e făcută pentru cel care o cucerește
sunt atît de firav și îndrăgostit că lumina mă ocolește

mi-e foame dar țin încă la vorbele lui pessoa, sufletul meu
e o budă care refulează, sunt ultranervos, tocmai am aflat adevărul dureros
iubirea e făcută pentru cel care vrea să cucerească
iar eu nu vreau să fiu omul care nu locuiește în tine

sunt omul care te împresoară, omul în care aștepți ca în gară, dragostea
glumesc, sunt omul semafoarelor care se aprind verde exact cînd mă gîndesc
la tine, ca pulberea de aripi de flutur care spulberă soarele
cînd îi întoarce zborul

ce frumoasă ești, mon mok a mea
sunt atît de îndrăgostit de tine că intru în magazinul cu țigări
și cumpăr chipul tău
îmi fumez degetele, îmi beau viața.