agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
![]()
agonia ![]()
■ Twilight ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-06-26 | [This text should be read in romana] |
„să-mi scrie versuri în franceză” –
așa ai scris în oracol la dorințe secrete – mă rog nu-mi era adresat sută la sută mie dar eu așa am luat-o textul era redactat cu cerneală violetă rotund fără greșeli cel mult o floricică desenată în loc de punct și litera „s” făcută să urce și să se încârlige precum coada unei pisici pagina era între „ce poreclă ți-ai dori” și „ce i-ai zice lu’ Curt Cobain” nu avea inimioare doar acea propoziție scrisă pe două rânduri „să-mi scrie versuri în franceză” n-am dormit toată noaptea a doua zi am rupt pagina de frică că o s-o vadă și altcineva sor-mea a remarcat lipsa și a urlat „era cel mai bun oracol de ce l-ai distrus” și eu am tăcut ce puteam să zic am început franceza cu manualul de clasa a VI-a în care Luc și Mireille mergeau mereu la școală la librărie și ocazional în parc scriam conjugări abstracte în caiet dictando utilizând de asemenea cerneală violetă și subliniam cu rigla je suis – inutile tu étais – superbe nous ne sommes jamais – ensemble vous m’avez contourné elles s’en foutent scriam și poezii în paralel pe coperta a treia a fiecărui caiet cu titluri bizare „les yeux de Cătălina ont goût de sirop” sau „poème pour une gomme mâchée sous ton pupitre” n-aveam curaj să ți le dau – cel mult ți le recitam în gând în timp ce mergeam pe lângă tine pe coridor ca și cum aș fi repetat o lecție bombănind mereu încruntat ți-am ridicat odată o riglă (eram foarte des în spatele tău) mi-ai spus „merci :)” și asta a fost tot peste ani am aflat că ai terminat pedagogicul că predai că ai fost plecată că te-ai întors mă rog chestii de viață banale nimic despre fata cu breton care mirosea a șampon Farmec și care scria cu stilou cu pompiță oricum e important că s-a întâmplat cândva să-ți pui o dorință fără să știi că cineva o să rupă hârtia și o să învețe o limbă în care nu o să-ți spună cel mai probabil niciodată nimic
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy