Când spui "noi"
spui mai mult,
mai mulți,
mai multe...

Mai mult dor,
mai multă nevoie de o îmbrățișare,
mai multe piedici,
și totuși mai multe mângâieri.

Vorbe bune,
strângeri de mână,
gânduri aducătoare de soare,
soluții pentru nevoia de acum...

Așa ar trebui să fie,
de ce nu este?
se risipește totul în nepăsare,
ne pierdem în tăcere.

Unde suntem noi
aceia care ar trebui să umplem
vidul unui azi,
fără dorul de mâine?