în camera mea de cămin o domnișoară se dezbracă de carne și oase lăsând să i se vadă trupul cel adevărat de hârtie la fel de neprihănit ca al fiicei ierusalimului ceresc în chicinetă după perdea eu înmulțesc pâinile peștii și sânii pentru cheful ce va urma grăbită domnișoara întreabă cu vocea robotului din chatGPT cât mai durează bre drumul de la cratiță pe canapea boring boring strigă cititorul și dezamăgit de poezia neo postmodernă aruncă pe fereastra trenului cu navetiști cartea mea cu poezii alerg după ea atârnat în funii ca în filmele cu jet li până mă trezesc între șine și trenul trece peste mine tăindu-mi mâna cu care scriu mi-e rușine s-o spun dar mâna continua să scrie fără mine de parcă ea câștigase premiul de debut privind mai bine în jur mi-am dat seama că sunt într-o lume din papier-mâché până și d-zeu era aici de hârtie și eu după chipul și asemănarea lui când nu tăiam frunze la câini te așteptam draga mea să îți arăt cum mâna te preschimbă în ce vrei tu