Cîte o noapte mai rece îmi stinge veioza
mă încovrig în răsuflarea ta înstelată
rezemat de vocile verii
valuri, valuri îți cobor spre ureche,
avuţii să nu dau neaverii,
spre umăr, spre șold, spre podea
unde ochii îmi ascund în șosete
sîngerie fierbințeala aceasta mai veche.
E făurar și cîntă bufnița,
doar tu nu mai zici nimic,
în dar îți încălzezc, înfrigurare,
o îmbrățisare ce încă dumic;
ți-am desenat pe un peron nota preferată;
era un infinit în zăpadă,
și o fetiță îl călca în picioare, extaziată.