cine mi-a trădat stelele
cine a închis noaptea între zăbrelele lunii
și de ce unii au pus lacăt acestui cuvânt
mă avânt să zgârii pereții de ciudă ei plâng
îndelung unor chipuri de lut le curg lacrimile
șuvoi într-un glas de ploi care-mi spală fața
dimineața e tulbure e murată
deodată din piept îmi sare ciuda zăluda se dă ca o desfrânată și cade la picioarele mele grele trucuri de suflet mucuri de zori
duse de vânt la gunoi și-apoi cine-mi ascultă
pe burtă stând murmurul inimii
vrând-nevrând stelelor le datorez noaptea albă fuiorul de dor amețitor e zâmbetul dimineții inepții se trezesc din letargie dar mie cine îmi numără durerile puterile puse pe gardul încrederii
îți datorez tăcerea șederii între corali și zenit dulce iubit cuvânt al durerii
îmi mor plăcerile serii și stelele deschise înalt ca umbrelele