Prin fulgerării rele văzduhului înțețoșat,
În cugetării mele rămân un lup încătușat,
Dar inamicul scoate sulița din teacă,
Și de la amicul ce poate să moară nu pleacă...

În a umbrei întunecime mă deștept,
Iar pe al surei blane mă tot aștept,
Să mă eliberezi din închisoare,
Ca să mă vezi când mă închin la soare...

Dar îmi împânzești puterea printre frici
Și păzești vederea luminii pe care o strici,
A mea putere rămânând suferindă
Când mă umbrești în al meu trai prin ceea ce zici...

Frica și puterea sunt ca doi inamici,
Mereu se războiesc ca doi balauri mici.
Fără frică, puterea e o poezie seacă,
Iar de la amicul ce poate să moară pleacă...