Ușa noastră cândva
n-o să mai aibă clanță,
nimeni cândva nu va mai privi
prin gaura cheii.

De asta tot mă învăț, tot mă explic
și aduc oamenii la adevăr -
iubesc repede, intens,
și vă vreau binele.

Totuși, cineva ar trebui să fie-n viața asta
corect și onest măcar cât un păianjen de casă,
măcar cât un copil care inundă dormitorul
atunci când arde casa.

Mă ustură ceva impersonal și neînțeles
ca o mâncare mâncată pe degeaba,
am risipă gratuită și vină
degeaba.

Ceva se-ntâmplă-n mine și-n voi,
vreun fluture nepregătit de molie,
vreo cruce nevizitată încă,
nu știu, dar ceva pute a
părăsire.

Suntem și nu prea,
de aia poetul moare
sau doare

la-ntâmplare.