Bunica
Bunica Catinca a fost măritată
De rude. Fără să fie întrebată.
Orfană de mică, a rămas singurea,
Fără să aibă cui spune cât suferea.

I-au ales un bărbat copt, vrednic, gospodar,
Brazda de pământ înflorind-o ca plugar
Și câmpul mănos nu a lăsat să moară
Primit de la strămoșii, ce-au clădit o țară.

Când fete de vârsta ei, in colb, se jucau,
La hore, la clăci și la petreceri dansau,
Ea zece prunci, pe picioare și-i legăna.
Și cântece cu nani-nani le cânta.

Torcea cu hărnicie lâna din fuior,
Firul lung îl răsucea pe fus, cu dor.
Până seara robotea ca o furnică,
An de an creștea, din ce în ce mai mică.

Cu vocea caldă și alintări în mână,
Ne-a dat pace din a inimii fântână.
Ea e icoană printre cele sfinte,
Mereu de dânsa-mi voi aduce aminte.