acum
doar nălucile au mai rămas
să se plimbe pe drumul dintre noi
ți-am spus să pleci
la gestul pe care niciodată
dar niciodată nu l-am iubit
pe care tu
în joacă l-ai pândit
să-l scuipi
ca pe o terminată gumă de mestecat.

acum
lumea ta suprapusă cu a mea
vor fi amintiri
ecoul unei cascade care s-a topit
de arșiță
iar pe drumul apei au crescut mușchi
au picat frunzele
putrede crengi
și cresc ciupercile înrudite cu întunericul.

ți-am spus să pleci
întoarcerea ta nu te mai poate
aduce înapoi
întâlnirile nu vor mai fi întâlniri
zâmbetele nu zâmbete
și nici palmele umede
nu se vor mai căuta tremurând.

a fost suficient
prea destul chiar
să întorci vorba
s-o otrăvești
și s-o arunci
acolo unde se născuse iubirea.

adio
din drum
din calea din care
doar nălucile mai umblă
nocturn.