Zboară fluturi de zăpadă cu aripi reci,
La geamul meu luminează trei gutui galbene,
Privesc...
Luna s-a înzăpezit pe vârful muntelui alb,
Nu te urăsc,
De ce să te urăsc?
O să mă trezesc în zori
Și o să-mi pictez obiectele de ceramică
Cu lumini și umbre,
Dar acum e noapte
Și pot să mă învelesc în lacrimi,
Mi se pare că aud pașii tăi
Pe scara în formă de melc,
Dar e doar o iluzie...
Noaptea e generoasă:
ÃŽmi aduce amintiri cu tine
Și eu mă topesc într-o biată metaforă,
Desculță și plină de păcate.
Probabil că acum ești peste mări și țări,
Împarți sentimente și versuri albe,
Și te prefaci că ai în piept un miracol.
Pendula din podul casei indică miezul nopții,
Noaptea pătrunde în toată casa
Și un lup urlă la lună,
O să adorm cu mâna pe telefon
Visând că sunt pe frontul cuvintelor de dragoste.