Vara, trecuse aşa cum venise, pe neaşteptate. Amaris rămase plângând în sala de aşteptare a Aeroportului. La Paris, totul era pe dos, dar nici unul dintre colaboratori, duşmani sau alţii, pe care îi considerasem prieteni, nu mă puse în gardă. Maria se căsătorise cu Călin, iar Gianina, care încă mai lucra la Hotel cu ei, nu era supărată deloc. Bineînţeles că m-am dus spăşit, ducând un buchet de florii noilor căsătoriţi şi asigurându-i că nu vor fi probleme din partea mea. Gianina era mai veselă ca oricând întreţinându-se cu fetiţa ei, care era o frumuseţe, râzgâiată de toţi.
Universitatea din Paris, mă primi foarte greu, numai după ce am dus scrisori de la Liceul, la care am învăţat, adeverinţe că am cu ce să mă întreţin, lucru care nu a fost de-ajuns, dându-i dreptate lui Amaris, atunci l-am băgat pe Jan, în ecuaţie, care a spus că garantează pentru toate cheltuielile ridicate de Universitate, chiar şi aşa a durat ceva zile de verificare, cu toate că Jan, era văzut ca un om de afaceri la Paris. Cursurile m-au luat uşor, aşa cum de altfel vroiam şi eu, având timp suficient pentru studiu, dar mai ales pentru unele detalii care mi-au sărit în ochi la controlul Universităţii.
Gianina, se înscrise de asemenea la o Şcoală postliceală, de unde vroia să iasă asistentă medicală, astfel mă putea îngriji mai bine, zicea ea. Faptul că nu mai călcă strâmb, îl mulţumi pe Jan, iar Broască, care acum se credea om de afaceri, încă o privea cu scepticism. Chiar şi eu aveam unele îndoieli, pentru că ştiam, Hotelul a fost dintotdeauna leagănul prostituatelor, dar Călin, mă asigură că totul este cât se poate de real, Gianina se cuminţise, iar de arătat, era bestială, cu toate acestea încă nu-mi permiteam să mă afişez cu ea prin Paris, dar micile escapade la ţară, le făceam cu toţii, adică şi fetiţa.
Slăbiciunea mea vizavi de modul de apărare al corpului, mai ales inima care îmi făcea feste foarte des, mă forţau să ţin regim special, pe care îl acomoda doctorul de specialitate, împreună cu nutriţionistul, în funcţie de anotimp, aşa că de fiecare dată ne limitam la o mică friptură de viţel şi sucuri preparate în casă. Gianina, de data aceasta ea era cea care mă privea răbdătoare, iar când învăţam pentru a doua zi, privirile noastre care se intersectau, parcă erau altfel.
În una din zile, Jan mă chemă la el, spunându-mi că are ceva să-mi transmită.
- Alistar, ce faci omule?
- Jane! Mulţumesc pentru Şcoală, bine.
- Uite cum stau treburile! Am vorbit cu Alvin, despre boala ta, mi-a spus că în vacanţa de vară ai fi numai bun de treabă, te bagi?
- Numai după ce vorbesc cu doctorul de specialitate, eu sunt pe regim.
- Categoric.
- Despre ce este vorba?
- Mai întâi, pentru că tot te văd aşa singur, am înţeles că nu prea ai activitate prin Paris, mă gândeam să-ţi fac cunoştinţă cu Iulia, s-a cuminţit şi ea, am înţeles, mă-sa…
- Mai puţin, dar nu mă interesează fata ta, cu toate că este la fel de frumoasă ca Gianina, oricum nici Aurora, nu-i de lepădat.
- Uite ce este! Treaba ta ce scoţi cu Aurora, vroiam să te fac un ginere Alistar.
- Tăticuţule, cu tot respectul ce ţi se cuvine pentru că-mi plăteşti Facultatea, şti că la mine, ce-i în guşă… dar, nu mă pot duce acasă la părinţii mei cu Iulia.
- Recunosc, ai dreptate! Da, o poţi aduce aici!
- Aici e mai cunoscută în meseria ei, cel puţin acasă dacă o face este la un nivel foarte ridicat, plebea nu ştie ce hram poartă, dar părinţii mei, da.
- Am înţeles.
- Nu te supăra, o să vină şi timpul ei.
- Numai să-i dai drumul!
- Cu cea mai mare plăcere, însă tatăl ei este mare mahăr la Paris, de!
- Bine, Alistar. De Gianina, nu te întreb, pentru că Broască încă mai crede…
- Atenţionează-l că-şi taie craca de sub picioare, dacă mă calcă pe nervi.
- Ştiu asta, el doar vrea să ştie dacă calcă strâmb.
- Treaba lui! De ce m-ai chemat de fapt?
- Aş vrea să mă extind în Anglia, fără probleme, aproape de medicii tăi, oricum trebuia să faci un drum acolo, îl faci pe banii mei.
- Tot aÅŸa hodorogite?
- Ei, nu chiar aşa, ai să vezi, tot în acea arie, poţi lucra la casa ta, asta dacă vrei să o modernizezi.
- Nu ÅŸtiu.
- De casă, ori de proiect?
- De casă, câte ai luat?
- Vedem atunci, tu doar dă-mi undă verde.
- Să vorbesc cu Gianina, vreau să vină şi ea, asta înseamnă să-i ţină postul ocupat Călin.
- Da, un pic cam dificil, însă niciodată nu se compară cu ce ia de la mine.
- Ştim asta, în cât timp trebuie să-ţi dau răspunsul?
- Maxim o lună, Amaris lucrează la ceva documente acolo.
- Să nu-mi spui că sunt vechituri de-ale ei!
- Nu, poţi da un telefon, nu-i greu, cunoscuţi de-ai ei, dar pe mine preţul mă interesează, iar Amaris este o bună negociatoare.
- Bine tăticuţule, voi vorbi la rândul meu cu Alvin, medicul de specialitate şi vin cu răspunsul.
- Aşa să faci, până atunci, mâna pe carte!
- Da, Jane!
Nu ştiu care din ele era mai grea, Facultatea sau boala, pentru că cel mai sâcâitor era Jan, atunci când ţi-era lumea mai dragă, te punea cu gândul pe treabă, pentru că treaba mea de acum era să nu am nici o restanţă, dacă vroiam să fac nişte bănuţi la vară, iar A.S.E. la Paris, nu este chiar atât de uşor, mai ales în limba franceză, cu toate că am fugit, n-am scăpat de limba de la malul Senei.
- Eu nu merg.
- Unde Gianina?
- În Anglia. Ce crezi, că nu mi-a spus Maria, vrea să-l trimită pe Călin, cică nu se ajung cu banii! Cine îmi ţine mie locul la Hotel, cine?
- Ai dreptate, da lui Călin, cine i-l ţine?
- Cine l-a angajat!
- Pe tine cine te-a angajat?
- Tot patronul, normal.
- Credeam că managerul, nu-i Călin…
- Călin, doar mi-a pus o vorbă bună, patronul ia decizia.
- Am înţeles, sigur eşti curată, nu!
- Ai înnebunit, îmi tai craca de sub picioare acum când sunt şi eu un pic mai fericită!
- Te întreb…
- Alistar, te rog să mă crezi, tu eşti singura mea speranţă. De ce ţi-aş face asta?
- Sunt multe motive atunci când eşti bolnav, ştiu ce înseamnă boala.
- A, nu! EÅŸti cu capul omule!
- Zi, de ce!
- Nu vreau să fiu alături de Călin.
- Munceşti cu mine, iar Călin, o să muncească cu Broască, nu se ştie!
- Bine aşa să fie.
- Ori nu te-a gâdilat cum trebuie flăcăul!
- Nu m-a gâdilat deloc.
- Cum aşa, doar aţi stat împreună, aveai ocazia să-ţi rezolvi problema ta disperată, de care mă omori cu zile, sexul.
- N-am putut, i-am zis că după cununie, te-am băgat la înaintare.
- O! Cred că aşa l-ai pierdut.
- Era pierdut de când l-a văzut Maria.
- Da, aşa este, eu am simţit la fel.
- Atunci?
- Atunci la vară, ne petrecem vacanţa în Anglia.
- Foarte bine, n-ai înţeles nimic!
- O! Gianina are orgolii, lasă că serviciu îţi găsim, poate alt hotel, le cunosc pe toate prin zonă, dormeam gratis pe vremuri.
- Dormi ÅŸi-acum, nenorocitule!
- Aş dormi, dar dacă mă întoarce boala, rămâi fără sprijin, iar rezultatul îl cunoşti.
- Iartă-mă!
- Nu mai plânge, te sfâşie la inimă când o faci, ai un plâns nenorocit!
- Ho! Auzi, da… de ce nu te faci tu şef! Numai Jan, moţ şeful…
- Păi, nu sunt eu şeful, nu zic eu ce să cumpere, nu iau eu toate hotărârile, cineva trebuie să plătească pentru toate astea.
- Ha, ha, ha! Ai dreptate, contabilul meu!
- Vezi ce faci cu Şcoala aia! Ai învăţat cum să dai primul ajutor?
- Puşchea pe limbă! Mie nu mi-a murit nici un client, băiete! Ştiu să exploatez un bărbat, nu ca Jan, să-l omor!
- Ha, ha, ha! Vezi că se poate, oricum dacă ţi-e frică de Călin, sunt cu tine!
- Ha, ha, ha! De parcă n-aş putea să-i dau un bot, în pauza de masă!
- AÅŸa te vreau!
După o primăvară splendidă, pe care numai Jan o putea strica, veni vara. Jan mă chemă la el.
- Tinere, uite planurile caselor.
- Caselor, câte ai luat?
- Câteva, toate în acelaşi sector, între trei şi treizeci de mile între ele.
- O să cam aibă de lucru Alvin. Cum stă cu cele prezente?
- Destul de bine, face faţă, doar este tânăr, te-am chemat pentru că vreau să-mi faci un necesar minimal, după planuri şi descrieri, vreau să ştiu unde stau cu banii.
- Jane, sper că nu faci o prostie?
- Ce prostie Alistar?
- N-ai luat la joc nici unul, nu?
- Nu.
- Nici n-ai pierdut, pentru că eu nu-l vreau de stăpân pe Broască, mă retrag în cazul în care…
- Nu… doar mă gândeam la asta, mă toacă Irlanda!
- O să te toace când ţi le-o pierde, Jane! Pe astea din Anglia!
- Mă mai gândesc.
- Åži eu! Am plecat furios.
- Nu te enerva, îţi face rău la inimă!
Bagajele erau făcute, noi de asemenea, unii dintre noi, bine la Broască era ştiut faptul că înainte de zbor se matolea, însă şi-a luat tovarăş de pahar pe Călin, care nu prea ţinea la băutură.
- Ce i-ai făcut Broască?
- Taci din gură Alistar, vreau să-l iniţiez în arta…
- Nenorocitule, Jan ÅŸtie!
- Ce să ştiu? Zise Jan.
- A, nimic!
- Dacă reuşeşti să-l călăreşti p-ăsta, i-am propus nişte afaceri…
- Ce afaceri Jane, să o iei cu împrumut pe Gianina? De-aia s-a şi lăsat de ea!
- Barosane, nu ţi-a mers, dacă-i dădeam un bot, mă vindea! Vezi Alistar!
- Ha, ha, ha! Gianina, Gianina! Îţi pare bine să-i dea Broască, bot lui Călin?! Ai!
- Dacă primeşte, de ce nu! Ce eu…
- Taci Gianina, îţi rup botul ăla!
- Bine, Jane!
- Lăsaţi-mi… ginerele…
- Jane, ţi-l iau de fată mare!
Amaris, ne aştepta la Aeroport, zâmbitoare ca de fiecare dată, împreună cu Alvin.
- Alistar, ce-mi faci copile? ÃŽÅ£i pui mintea cu nebunul!
- Facultatea, ronţăie mai mult decât m-am aşteptat.
- Dacă eşti pe felie, îţi mai trimit şi eu de un curs acolo.
- Jane, acesta micu’ ne ia bucăţica de sub nas!
- Te crăp! Taci Broască! Bună Amaris, tot frumoasă ai rămas!
- Iar tu… fă complimente unor babe de acum Jane, te-ai cocârjat de tot!
- Ha, ha, ha! Rădeam cu toţii.
Ne-am instalat cu toţii în prima dărăpănătură, dormind în corturi de data aceasta, varianta nouă a lui Jan, să nu mai facem naveta.
- Unde facem baie, Jane?
- În butoiul pentru ciment! Alistar, ce i-ai făcut? A uitat tot, fătuca asta!
- Taci! Suntem pe economie Gianina sau vrei să-l avem stăpân pe Broască?
- O, asta nu, niciodată!
- Atunci mâna pe treabă!
- Şefu, şefu! Dacă se poate, eu vreau să dorm cu ăsta micu…
- Nu, dormi singur Broască! O să vină Alvin, la copilul acesta, nu vreau să iasă bătaie pe aici!
- Bine Jane, aşa ne-a fost înţelegerea!
- Ha, ha, ha! Dacă nu l-ai prins în avion, acum are unde fugi!
- Mai vroiam să diversific şi eu, Alvin are muşchi e de Anglia, de atâta ploaie!
- Ha, ha, ha! Râdeam cu toţii de ne stricam.
Zilele mohorâte parcă ne termină, cizmele mai ales picioarele, dar trăgeam înainte. Gianina, chiar nu uită să facă treabă, muncea cu zâmbetul pe buze. În una din zile Jan, veni plângând la noi, plin de var, la început am crezut că i-a intrat ceva în ochi.
- Ce-ai Jane? De ce plângi?
- S-a prăpădit Susy!
- O, nu! Gianina, deja izbucni în plânsul ei caracteristic.
- Mai bine tăceam. Zise Jan. Acum n-o mai oprim p-asta.
- Gianina! Ce-a păţit asta Jane?
- Taci Broască! A murit Susy.
Până şi Broască, nemilosul, nesimţitul cel mai pervers din lume, începu să plângă.
- Mergem în Australia copii. Tu, Căline, continui aici cu treaba, oricum ne trebuia un om la materialele astea.
- Da, domnule Jan.
Bineînţeles că n-am plecat chiar imediat, vizele noastre au ieşit greu, faţă de a lui Jan, care avea afaceri acolo. Jan se dădea de ceasul morţii neliniştit, totodată orăcăind de furie, dacă stăteam degeaba.
- Ce-a păţit acesta?
- Taci Broască! Eu în locul tău, m-aş duce la locul de muncă, să nu-ţi ei bătaie!
- Alistar, ce-ai frate, zi?
- Plăteşte pe oră, congelatorul doamnei Susy.
- Aoleu!
- Vezi!
- De ce nu dă ordin, să o… ardă, aia… cum se zice…
- Nu ştiu, întreabă-l.
- Întreabă-l tu, că eşti fii-su!
- Jane, de ce nu…
- Ce-ai tăticuţule?
- Trebuie recunoscută la morgă.
- Ia legătura cu Grigore, poate cunoaşte pe cineva… care…
- DeÅŸteptul lui tata, ai dreptate!
După un timp, vine la fel de supărat, lăsând cu grijă din mână trafaletele.
- N-o cunoaÅŸte nimeni.
- Nici turiÅŸtii?
- Broască!
- Şi cât te costă, Jane?
- Trebuia să taci, Broască!
- Destul de mult… răspunse Jan, foarte calm. La muncă, lepădăturilor! Ia uite mă, la ei!
Aproape terminasem clădirea de care ne-am apucat, iar vizele încă nu au venit. Jan, nici nu mai vorbea cu noi, muncea ca un apucat, prin semne. Băteam parchetul când în sfârşit a venit un plic imens, gros. Jan se uită în el, ridicând ochi către cer.
- Terminaţi parchetul şi plecăm. Alistar, ia-l pe acesta micu, du-l la următoarea şi dă-i de lucru, cât mai mult, nu se ştie când venim. Broască, strângi tot ce nu ne mai trebuie pe aici, ca să le mute în cealaltă.
- Jane, da… nu mă duc după bilete?
- Nu, tu munceşte! Şi eu fac acelaşi lucru, o rog pe Amaris să facă asta, totul online aici, ai uitat.
- A, da! Te rezolvam ÅŸi eu!
- Taci! La muncă cu toţii, vă anunţ când plecăm.
Într-un final ne-am îmbarcat, dormind cu toţii neîntorşi, până la Sydney.
- Jane, poate luăm o maşină, ne întoarcem mai repede.
- Îţi dau numai repede eu ţie! Eşti în mediul tău, nenorocitule, desfăşoară-te! Unde te grăbeşti? M-ai enervat! Mai şti cum arată Susy?
- Cum să nu!
- Ei bine, tu ai să o recunoşti!
- Jane, Jane… stai puţin, da, da… o cunoaşte şi Gianina, de exemplu.
- Broască, ţi-o iei!
- Ce-am făcut Alistar, ce-aveţi toţi cu mine?
- N-ai vrut tu, autoturism!
- Jane! Mergem cu… autobuzul!
- Vezi că şti, da la Susy, tu te uiţi în congelator!
- Ha, ha, ha, ! Râdeam cu toţii.
Tanti Susy, dormea liniştită în frigiderul de la morgă. Jan, demonstră că este angajatorul doamnei Susy, astfel putea ridica moarta. Fiind catolică, luă legătura cu preotul Bisericii din zonă, pentru a face slujba necesară, înaintea incinerării, la slujbă nu eram prea multe persoane, noi, câteva femei, care probabil o mai ajutau cu treaba şi un om bătrân, foarte tăcut. Dacă la recunoaştere Jan a fost obligat să facă chiar el treaba asta, de a o vedea pe Susy, la incinerare, putea desemna o persoană care să participe la proces.
- Broască!
- Da… ce am făcut, şefu!
- Patru salarii, nenorocitule! Asta ai făcut! Merită să stai lângă ea pentru asta.
- Ai dreptate.
- Merg ÅŸi eu. Zise Gianina.
- Gianina, fata tatii, stai liniştită!
- Nu Jane, merg ÅŸi eu!
- Eşti sigură?
- Da. Femeia asta ne-a gătit, merită să stăm lângă ea pe ultimul drum.
- Atunci merg ÅŸi eu!
- Bine, Alistar! Mergem toţi!
Astfel, tanti Susy a avut parte de cel mai frumos cortegiu, pe ultimul ei drum. De la Crematoriu, nu ne mai dădu decât o urnă cu numele ei încrustat pe ea, pe care o luă Broască, în braţe.
- E caldă!
- E cu noi, Broască.
- Ce facem cu ea?
- Ai să o ţii la cap, Broască!
- Aoleu!
- Ha, ha, ha! Râdeam cu toţii!
- Eu zic să o ducem la Hotelul de pe plajă.
- Dacă are vreo rudă e greu de găsit recipientul acesta, aşa la Capelă, poate să-i aprindă câte o lumânare şi babele acelea care au venit, inclusiv moşul.
- Poate a fost iubitul ei, Jane.
- Poate.
Următoarea săptămână a trebuit să căutăm pe cineva care să o înlocuiască pe Susy, lucru uşor de spus, dar greu de făcut, pentru că Jan, era foarte pretenţios, chiar dacă îi adusesem o femeie care aproape semăna cu Susy.
- Gata! Haimanalelor! Alistar, ia-i pe toţi, vezi ce mai trebuie reparat pe aici, rămân eu la recepţie.
- Bine, Jane!
Reparaţii mici, probabil nu le-am văzut de la început, ne-au făcut să lipsim o săptămână, timp în care Gianina parcă înflorea din ce în ce mai tare. Odată ajunşi la Hotelul de pe plajă, ne-am dus direct la ocean, dezbrăcându-ne în pielea goală pe plaja pustie. Apa era destul de bună, pentru sezonul de iarnă de acolo, ne-am avântat ţinându-ne de mână să nu ne răstoarne valurile. Corpul ei perfect mă incită atât de tare, încât am luat-o în braţe pe nisipul fin, sărutând-o cu pasiune, ea a răspuns la fel. N-am mai avut timp să gândim, corpurile noastre s-au unit în dansul creaţiunii de la sine, într-o fericire nemărginită, căldura aceea numai bună, parcă ne ţinea simţurile treze.
Întorcându-ne la Hotel am observat o bătrânică, care aproape semăna perfect cu doamna Susy, fosta recepţioneră.
- Dumneavoastră? Trebuie să fiţi?
- Suntem cu domnul Jan.
- Am înţeles. Eu sunt noua îngrijitoare a Hotelurilor.
- Mă bucur, să nu-mi spuneţi că vă cheamă…
- Termină Alistar!
- A! Brody! Este numele meu.
- Încântat! Eu sunt Alistar şi Gianina.
- Înţeleg! Domnul Broască, prietenul lui Jan, mi-a cerut bani, zicea el că pot să-i dau salariul pe care o să-l iau. E normal?
- Ha, ha, ha! Nu doamnă, nu-i normal! E bolnav de jocuri.
- Ha, ha, ha! Râdeam cu toţii!
- Vă fac nişte gustări, păreţi lihniţi?
- Semănaţi perfect cu Susy!
- Cu cine?
- Nimic, doamnă! Vorbeam singur!