Șoapte de umbre pe sticla uitării,
Un ceas oprit, un puls în tăceri.

Aripa frântă a vechii-ntrebări,
Reaprinde lumina pierzării.

Cenușa-n clepsidră se cerne cu greu,
Fiecare grăunte – un timp nefăcut.

Pe-un perete de vis, un profil mut,
Mă cheamă-napoi, dar nu știu ce eu.

Sub scoarța de cer, rănile dor,
Un foșnet de-acum, un freamăt de ieri.

Tu, ecou tăcut, din alte lumi,
ceri O ploaie ce spală, un ultim fior.

Și totuși, în golul ce-a-ncercat să mă frângă,
O fibră subțire, de rouă brodată,
Își aduce aminte de-o rază curată.

Poate că așa, nu voi uita să-ncep, să învingă.