dacă ai ști să mă minți doar o singură dată
ți-aș cere să nu renunți, să mergi înainte
pe undeva aș vrea să nu-ți cer nimic
îmi ajunge să te ating prin cuvinte
singurul lucru care mă doare
alteori mă înspăimântă până la aburul rugilor
e timpul
care nu îmi permite să te strig mereu
să te apăr de toate visele
în care eu nu apar în nici un chip
sub nici o formă, fără pic de culoare

mi-e dor și mă sfâșie zilnic până la înfometare
clipa în care m-ai atins, în care ai stat lângă mine
atârn sub poarta nevăzută a întrebărilor
pământul mă strivește
se amestecă în aerul și sângele meu
simt cum respirația mea leapădă văluri policrome

încep să muște din mine fiarele toamnei
tac
mă las cu tot sufletul în morțile galbene
mă mișc într-un dans cu resturi de carne și oase
sunt izgonită din vise
cineva îmi alungă orele într-un scaun cu rotile
mă tem să aprind lumânări, dumnezeul știe
cât timp gonesc desculță prin gări ca într-un templu
prizonieră cu chipul gol lipsită de sensuri

dansul acesta continuă, nu va înceta niciodată
e un cerc în care plutesc, condamnată cu mâinile de piatră
mi se topesc buzele, genunchii
îmbrac umbra ta ca o naștere a apelor
bat cu pumnii asfaltul ce-mi lipește tălpile inimii
cu mii de lacăte negre și-albastre
sparg ceștile ce-mi aprind surâsul tău
adorm cât timp mai fierbe o cafea
visez la nesfârșit
cum te învăț să mă minți doar o singură dată.