între înăuntru și în afară sînt eu
prostul omul care se uită la bărci
fără să înțeleagă ce spune dumnezeu

nefericirea e ca o haltă de tren
undeva în munți
niciodată nu știi dacă va trebui să te oprești acolo
să numeri minutele să respiri aerul tare al înălțimilor
și să te simți unic cu o gaură mare pătrată în piept

dragostea nu înseamnă niciodată cavalerism
nu oferi locul pe banchetă iubitei
o cotropești ca o armată persană
cu un fel de nefericire infinită
a unui trup care nu o poate simți total

ar trebui să mă împrietenesc cu un poet
m-ar putea trezi în toiul nopții
cu cîte o idee nouă despre nefericire

zilele îmi seamănă tot mai mult cu calendarul acela de perete
de opt lei și cincisprezece bani
cu rețete pentru curățat petele și cu știați că
pe vremea aceea nu știam că
doar intuiam că există
nefericire