Ca dârdâind in stații iarna,
se-apropie duminica de mine.
Duminica îți văd
ochiul întredeschis,
paloarea rotunjindu-se
de-un zâmbet care vine.
Luni seara îndrăznesc
să-mi culc
imaginara vină-n palma
și-așa, ca o strânsoare
de sâmbure în măr
aș vrea să simt cum doare
pasul tău marti
pe drumul ce spre mine ți-ar apare.
Miercurea mi-e dor.
O miercure de aur
săvârșind poate minuni.
Mă dezmint - te caut.
Joi...
Zi cu ploi, cu solemne
păduri între noi.
Totu-i ritm de-ntrupare.
Mă chemi?!
se aud dintre pagini de carte
urcând drumeții spre soare.
Nu-i miracol,
nu-i nebunie.
Numai că mi se pare.
De vineri mă tem.
Ca de-un sacru mormânt -
căci nu te vreau
nu te iert
ci te uit.
Și toate se petrec
ca-n Vinerea Mare,
cu post sec.
Dar sâmbăta se-mbie tiptil
să se arate sau nu;
ca o mirare
stă frântă
pe strada cu nume de pasăre blânda.
Se-ndoaie salcâmul
a jale,
a stins.
S-a așezat un nou amurg
pe geamul deschis,
e-april aproape în floare.
Mi-e visul gata. Stă să se-alinte
pe perna
dospită de dor și absență.
Somn ușor, iubite,
te-aștept ca pe-o sfințire.