nu știu câte zile va trebui să rămânem singuri fără noi
cât trebuie să mă mai ascund în cei patru pereți ai camerei mele
dar trebuie să-ți spun că îmi petrec de fiecare dată timpul numai gândindu-mă la tine

cum aș putea oare să te fac să înțelegi că toată nebunia aceasta
am transformat-o într-o obsesie
cum aș putea să nu-ți spun toate astea, când plutesc goală ca o flacără aprinsă
acum când îmi amintesc ca o vrăjitorie căldura trupului tău din seara aceea

nu, nu știu cât ne va fi de greu să renunțăm în fiecare zi la mângâierile noastre
îmi rămâne doar să ancorez toate visele undeva departe de orice fir de pământ
să fiu stăpână peste cer, peste ape ca și cum oriunde în suflet ți-aș deschide o ușă
nu știu ce anume ne mai trebuie și de ce totul tremură în jurul meu

alunec profund, ca și cum m-ai săruta și ne-am dori să o facem din nou
nici nu știu de ce a trebuit să purtăm costumele acelea când eram cu ei
atâtea valuri se transformau în căldura unui oftat ușor
chiar nu știu de ce eternitatea nu s-a putut termina în mâinile tale

poate e prea târziu, nici nu mai știu, astăzi e aceeași zi ca și ieri
am obosit iar durerea aceasta capătă din ce în ce forme ciudate
cum aș putea să te fac să înțelegi că ești tot ceea ce am pierdut vreodată

iartă-mă, chiar nu știu ce pot să fac din atâta tristețe cu atâtea rugăciuni nerostite
vreau doar să știi că am să-ți las cândva un semn într-o carte
sau poate o ultimă țigară într-un album
să știi că mi-ai adus singura bucurie din viață într-o singură zi

să nu uiți, să nu uiți te mai rog ca pentru ultima oară
că la fel ca și ieri, ca în fiecare zi de când ne-am iubit
aș vrea să fim un simplu vis învăluiți în umbre