Pic..pic..pic
strop de ploaie rătăcit
printre adierea unui
vânt putred
ca o vișină stricată
te scurgi spre ochiul meu
trist ce lacrima-i
aproape să ii curgă pe
obrazul roșu de atâta
sânge ce țâșnește
ca o fântana de unde
beau apa să îmi pot
potoli setea de veninul
ce îl scuipi în
jurul tău totul e ofilit,
e moarte , e putred
e purpuriu corpul meu
îl privesc și mă întreb:
oare sunt eu viu
sau am ieșit din cavoul
întunecat și plin de
viermi ce imi răscolesc
trupul după hrană?
oare dorm sau sunt treaz?
am atâtea întrebări
să îți zic, dar tu
mă privești în neant
ai vrea să îmi zici
ceva dar nu ai puterea
sau nu mai aud eu?
îți citesc buzele vineții
și parcă zici
te iubesc...sau
mă inșel iarăși?
să cred ce îmi văd
ochii plini de stropii
rătăciți printre petale
de trandafir roșu de
un sânge pur și
neatins de moarte.
E clar e un
te iubesc putred
ca și corpul meu....
plin de viermi.