Pe creasta cenușie a muntelui crăpat și biciuit
de fulgere încinse de-a lungul atătora furtuni
ce i s-au perindat prin timpul geologic, sta înmărmurit
cu aripile desfăcute pe o surplombă; spre străbuni
sunt smulse și purtate în adevar fire din penele lui albe
un vultur cu gâtul gol, cu ghiare reci și în gând cu plete dalbe.

Cerul sfârâia de griuri ca albe bobițe de rouă
pe o plită încinsă de focul oaselor strămoșilor care
zac îngropați în straturi de ceară dezvelite cănd plouă;
jos în rana adâncă a brațului de munți, la aflorimente
oamenii plâng nutrind o nesfârșită nepasare față de
fioroasa gemandură ce saltă în ritmul mareii pe unde.

Două mâini cosmice de olar priceput să mânuiască
particulele de argilă fină ale zbuciumatului cer
freamătă sluțindu-i norii într-o mască
ce-și întinde ochii spre capul de vultur și apoi pier.

Aliajul din ghiarele fapturii sihăstriei au ajuns
până în inima glaciară a cristalului uns
de metamorfismul Umanității stors de vigoare
dar rezistent ca topazul, infinit și suav ca o mare.