Transa poetică


Strâng din stilou deasupra foii albe
luată din multele ce zac în teanc
și așteaptă să fie minjite
de cuvinte roiuri ca peștii în banc.

Dar rechinul nu simte picătura
de sânge ca să vină și peștii să curgă,
Cu frică stropul de cerneala mușcătura
și-o simte prin literele cu muzică surdă.

Se zbârlesc portativele de sol din jurul
vulcanului care tușește claste gata să erupă,
cum scănteile se revarsă prin fumul
tăciunilor viguroși din a colibei vatră mută.

Penița de aur a stiloului meu negru
zburdă în zgardă cuprinsă de turbare ori de dor
de împerechere și saltă praful peste astru
trăgând de întuneric să acopere al meu for.

Miros de flori de tei uscate pe un ziar
îmi gâdilă urechile palmelor care
încep să îmbine cuvinte din scoarță chiar
a lemnului mesei ce mă imploră cu mustrare.

Plâng sufletele rudelor mele moarte
cu fire de păr lunecoase și subțiri
care toate se rup când cer sâ mă poarte
spre dimensiunile cuvintelor cu alte viețuiri.

Presiunea cortinei din rocă de bazalt
ce separă fantasticii actori de noi ființe rele
e când se-nchide înșelată de mine printr-un salt
să beau must sacru acolo dansând printre perdele.