Un graur bătrân își plânge uitarea
jos în abis de ocean,
când intră în grotă își ține suflarea
sau privește de-afar c-un ochean.

Citește în adânc de pământ sau de suflet
și-n umbră își caută gorunul,
adulmecă pașii ai misterului umblet
până la rana unde zace străbunul.

Trăiește o experiență în fiecare clipă
titan al culturii române,
frământă cu țăranca pâine pe plită
coboară din cer și-n satu-i rămâne.

Sprâncene-ncruntate norii-ți mângâie
lumina din ochi nu îți moare,
mormântu-ți afundă în parfum de lămâie
misterul e-n rădăcină de floare.