e numai o toamnă nu are rost să o număr
e numai viața cu ghearele ei
dezamăgirea vine tiptil crezând că nu o auzi
panteră înfometată
și nu mă pot lăsa pradă ușoară ei
am ales acum să nu-i mai fiu ospăț


între timp am înțeles nimic nu te atinge
decât atunci când te lași atins
mâine voi râde și de această întâmplare
decorată în cruce cu rubine


omul acela a lăsat în prea multe locuri
câte o frângere
și îi vine din urmă trecutul


am două lucruri uitate în apele arse
umărul pe care nu a zgâriat
numele altei femei
și degetele care îi frământau destinul
până la firul necunoașterii


la miezul nopții îmi voi auzi ceasul
bătând ora
ultimelor pierderi