Zbura deasupra mea o pasăre opalină
și venind se lățea deasupra mea ca un lac,
m-am uitat spre pădurea virgină
murise până când și ultimul copac.

M-am uitat spre piatra măreață,
totul era nisip și nisipiu,
de m-aș fi uitat și la viață
nici cui n-aș fi avut de sicriu.

Pasărea deaspura mea se băltise
broaștele-i orăcăiau între pene
timpul tot se întețise
decurgând spre altă vreme.

Eu n-am să beau niciodată apă
din apa artei zburătoare.
Stai, mi-am zis eu mie, omule și sapă
în durerea vorbitoare.

M-am uitat o dată pe sus,
și lacul plutitor zburase,
cu ochiul neobișnuit de sedus
am văzut ce mai rămase.

Tu ești în viață, natură,
tu ești în viață!
Și eu sunt în viață, natură,
și eu sunt în viață!
Noi suntem în viață,
nu înțelegem oare că suntem în viață!

Mama lor astăzi și mâine de morți.