eram cel care mă furam
strâns cuibărit în suflet
lipind trecătorilor câte un petic de hârtie
pe fiecare dependență
tu purtai haine frumoase
însemnat
te ținea în loc o spiță de oameni stranii
acum poți explica asta cum vrei
răscumpărare putere sau fabulă
pricepi?
ar fi fost o nebunie să caut înțelesuri tăinuite
fulgerat de idei tulburi
dinspre cei temători și singuri
punctul de îndoială alungind mersul firesc al lucrurilor
în frunzișul ud al castanilor
arunca o lumină asupra mea
destul
pe sora ta cum o cheamă de fapt?
m-am săturat să stau într-un colț
și să aștept
cu mâinile în buzunare
paradisul pierdut
oare cum ți-e înlăuntrul tău?
retragerea mă pipăia
cu adâncă voluptate
îi spuneam pleacă
destul de legat sunt prin propria vină
sau jucărie
în loc de oameni adevărați
alegând într-o inimă oarbă
calea către tine
risipind puncte de odihnă
în umbre de sarcasm
oarecum în afară
de timp...