Nu mai slujesc Cuvântul; mi'e carnea pe tarabe
Întinsă; mă disecă c'o pană încă flască,
Dar țanțoș parcă ține barosul între labe,
Un poetaș din ce'ia ce scrie versuri slabe
Și'apoi le'ntinde'n pânză și vacilor să pască

Din harul său nevolnic. Mă lepăd de Cuvinte
Dar urmele torturii rămân - stigmat. Pe drumul
Din stană l'abatoare mi'au luat'o înainte
Și oile credule; din zelul lor fierbinte,
C'o singură tăiere, se va alege scrumul!

Aș vrea să mă răscumpăr dar părțile'adunate
Nu mai compun Întregul. Sunt doar treizeci argintii
Ce vor plăti tradarea și-am să'i primesc în rate;
Talentu'mi poartă gajul și'n lașă libertate
Sunt mai frumos ca Paris și mai bogat ca prinții.

Trecutul însă cade: mă regăsesc în urma
Rostindu'mi întrebarea, purtând în mână craniu,
La propria'mi osâdă, iar un bufon îmi scurma
Prin forme; răzvrătite, nu se așează'n turma
Cuvintele jignite . Sunt prins de'acum. E straniu,

De-atunci trecut'a vreme și totuși în tăcere
Pe capetele rănii rămâne carnea roză.
Si porcii rîd de mine când varsă'n sânge fiere
Stăpânul lor.De'o vreme, Cuvântul însă piere,
Rămâne răzbunarea: am să'L urmez in proză.