de-atâta timp mi-e inima căpruie
nici nu te mușc
nici nu-nțeleg nimic
cu degetul te-am desenat pe o gutuie
și bruma dimineții plânge din trecut

în ochii tăi cu liniștiri de apă
văd adâncimi
văd zeu pășind desculț
o! cum vibrează liberă săgeata
sau arcuitele sprâncene mi te-au smuls

mă doare când te-ating – mi-ești rană
sau poate gheara ce înfrânge lei
călcâiul tău momește vânătorii
adună norii cete de pigmei

hai! cască, gură! în sahara ninge
gonesc în suflet sănii de nisip
în alergare inima nechează
cu urme despletite fără chip

ca un orb te voi pipăi
ca un însetat
din pielea zăpezilor tale îmi voi tăia
întuneric în formă de pat
și te voi dormi
și te voi bea
până când inima căpruie va sătura

iar iernile te voi dori și mai mult
întotdeauna frigul vine din trecut